Romania risca sa fie condamnata la subdezvoltare eterna

Exista unele momente in istorie ale caror efecte negatve se intind peste generatii. Un asemena moment  pentru  Romania a fost nationalizarea proprietatilor inceputa 1948. Al doilea moment este ce propune guvernul Romaniei acum prin resitutuirea a numai 15% din valoarea proprietatilor confiscate in cadrul marii nationalizari. Efectele acestei decizii vor fi similare pentru dezvoltarea viitoare a economiei cu cele ale deciziei din 1948. Cu totii stim cum a sfarsit acel experiment.

Aici comentariile d-lui Ministru Dragoi:

“”Pe lângă partea de acceptanţă la CEDO, avem o problemă financiară. Titlurile distribuite de ANRP impactează pe deficitul bugetar ESA, iar plăţile în bani impactează imediat pe deficitul în cash. Am găsit soluţia cu 15% din valoarea imobilelor pentru că statul nu-şi permite mai mult de atât”, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi.

“De trei ani încercăm să ne ajustăm şi s-au făcut eforturi, s-au luat măsuri dure. Avem o constrângere petru anul viitor să fim şi mai ambiţioşi, să mergem cu deficitul la 1% din PIB. O creştere a datoriei publice vine în contradicţie cu principiile Pactului Fiscal, unde noi putem merge pe un deficit structural mai apropiat de 1% din PIB tocmai pentru că avem o datorie publică mai mică”, a explicat Drăgoi.

Decizia este atat de lipsita de sens in contextul actual incat imi vin in minte intrebari pe post de raspunsuri:

-oare statul Roman a folosit doar 15% din aceste proprietati in tot acest timp?

-ce semnal dam cetatenilor straini care vor sa investeasca in Romania?

-oar ce ce gen de investitori va atrage o asemene a decizie? Investitori cu interes pe termen lung sau pe termen scurt?

-exista bani de salarii majorate dar nu exista pentru despagubiri?

-datoria  publica s-a dublat din 2008 si pana astazi fara niciun efect vizibil iar cei 15% reprezinta  o probelma?

-cum este garantata proprietatea in Romania?

Dar si mai trist este ca prezentarea unei asemenea decizii arata ca in Romania miscarea de dreapta –liberalismul – a incetat sa existe. Pentru istorici acesta este momentul cand gandirea liberala a fost eliminata de pe scena politica.

Si acum sa revenim la economie. Cifra avansata de domnul Dragoi este de 16 miliarde euro. O suma mare bineinteles. Dar daca o comparam de exemplu cu banii imprumutati de la FMI, Banca Mondiala si UE  si parcati la BNR de 21.3 miliarde euro suma nu mai pare asa mare.  Sau daca ne uitam ca in fiecare an guvernul cheltueieste pe bunuri si servicii 7 miliarde de euro parca suma de 16 milarde de euro nu mai pare asa mare. Sau daca ne uitam ca statul are acum 30% din forta de munca angajata fata de 2004 cand avea numai 18% si ca in fiecare an cheltuieste peste 9 miliarde de euro numai in salarii parca suma de 16 miliarde euro nu mai pare asa mare.

In final nu este vorba  de suma de bani. Aceasta pare mare sau mica in functie de suma cu care o comparam. Este vorba de  o caracteristica esentiala a unei economii care face diferenta intre economiile dezvoltate si cele etern in curs de dezvoltare (America Latina): garantarea proprietatii.

In tarile dezvolatate proprietatea si dreptul la proprietate sunt baza pe care se costruiesc toate conractele din economie. Prin adpotarea aceastei legi Guvernul condamna Romania o sa ramana o tara subdezvoltata generatii intregi de acum inainte. Un mediu economic unde proprietatea nu este garantata peste generatii va atrage numai investitorii cu interese pe termen scurt si pentru care un titul de proprietate fals sau riscul de nationalizare nu reprezinta un cost prea mare (vezi istoria Cuprumin).

Un articol similar aici

36 thoughts on “Romania risca sa fie condamnata la subdezvoltare eterna

  1. http://www.revista22.ro/renationalizare-2011-11595.html

    http://www.biziday.ro/2012/04/12/o-manusa-pentru-castana-fierbinte-a-retrocedarilor

    am auzit o parere care sustinea ca decat sa scoatem pe bursa actiuni la transelectrica saa hidro sau altele ,mai bine le dam acestor oameni.
    ce parere ai de acesta sustinere?
    cat priveste argumentatia cu statul care are acvum 30% din forta angajata , se sustine ca acestia nu sunt disponibilizati in numar mai mare deorece scade contributia la fondul de pensii,de unde si argumentul presedintelui ca marirea salariilor creste contributia la fondul de pensii, chiar daca muti banii dintr-un buzunar in altul, functioneaza argumentul acesta?

    1. @Gabriela
      Orice solutie care implica restituirea integrala este superioara celei pe care o promoveaza guvenul acum. In principiu nu sunt de acord cu restituirea sub forma de actiuni pentru ca actiunile sunt un activ cu un anumit grad de risc iar cei ce nu inteleg cum sa administreze acest risc au sansa sa piarda. Cele mai simple forme sunt restituirea proprietatilor sau valoarea acestora in bani.

      Problema finantarii nu exista si este una falsa. Acum vorbim de 16 miliarde euro dar in 2000 de exemplu vovrbeam de mult mai putin. Intre timp am reusit sa cheltuim sume mult mai mari pentru salarii, bunuri si servicii care s-au depreciat sau pe proiecte fara sens.

      Referitor al ultima ta intrebare argumentul prezentat de presedinte nu are sens. Daca asa ar functiona lucrurile atunci pentru fiecare angajat plecat din sectorul privat ar trebui sa angajam unul la stat. Fara noima nu? Este ca si cum ai spune ca trebuie sa cresti salariul minim pe economie pentru ca vrei sa cresti veniturile la stat (revin cu un articol aici).

      1. @florincitu
        Nu e vorba numai de actiuni.
        Fostii proprietari, parintii si bunicii acestora aveau grija de case. Intelegeau efortul, acceptau responsabilitatea pentru ca acolo era munca lor. Chiriasii (unii dintre ei au si cumparat casele la pret de Dacie veche) nu au nici educatia, nici viziunea necesara pentru a administra un activ. Din nefericire, intr-o tara de proprietari fara vocatie nu poate exista o piata imobiliara normala.
        Mai mult, fostii proprietari nu primesc nimic, proprietarii de blocuri construite in anii `70-`80 primesc gratuit anveloparea locuintei , schimbarea geamurilor (chiar daca aveau geamuri bune din termopan). Nu ma intelegeti gresit, nu am nimic personal cu acesti oameni, dar mi se pare incredibil ca statul sa iti intretina proprietatea. Si mai apoi, sa ceri unei familii de tineri 300 de euro chirie pentru 2 camere confort 2 fiindca “e o cladire reabilitata”.
        Comunismul nu a murit, doar a adormit un pic!

      2. in revista 22 din linkul de mai sus se face vorbire de 21 miliarde ,si cum acestea intra in deficit , chiar dace nu sunt chiar atate miliarde …pactul semnat se duce dorului.iar daca ne mai imprumutam cu suma asta nu vad cum putem plati imprumutul.continui sa cred ca singura solutie , decat porcaria asta de proiect de lege, sunt actiuni la societati de stat.

  2. 16 miliarde de Euro probabil ca reprezinta valoarea proprietatilor calculate cu indicii imobiliari ai agentiilor.

    Sunt curios cate procente reprezinta proprietatile care pot si restituite in natura si cat reprezinta cele care nu mai pot fi restituite din motive obiective(demolate de exemplu).
    Parerea mea este ca statul poate restitui in natura majoritatea proprietailor, dar nu vrea. Toata clica comunista si urmasii sai neocomunisti aflati acum la putere se afla in aceste case.

    Nu poti sa te dai singur afara din casa, sa-i intelegem si pe ei.

    Diferenta este ca daca in ’48 te impotriveai ajungeai fie in puscarie fie in munti.
    Acum sunt alte mijloace de lupta cu acest stat mafiot.

  3. Eu ca observator extern, adica in afara problemei (n-am nicio treaba cu povesti pestrecute in istorie in vremri cand nu eram nici in plan, nici in conceptie, nicicum) eu – repet- constat ca subiectul acesta devine obositor si plictisitor de 20 de ani incoace. A ajuns exact cum erau in copilaria mea (pe vremea comunista) stirile cu conflictul dintre Israel si Palestina. Nu era jurnal de stiri la radio care sa nu se incheie la rubrica “stiri externe” cu o fraza-doua despre inca un mort, doi morti, hai maxim trei in conflictul din Asia Mica. De la Reviolutie incoace s-au retorcedat pamanturi 9ai mei le-au primit integral de-a lungul anilor) s-au retrocedat paduri, s-au retrocedat imobile, s-au retrocedat gradinitze (imobilele in care functionau acestea) s-au retrocedat terenuri intravilane in care functionau fabrici (la mine in oras) … nici nu stiu ce nu s-a retrocedat in acesti ani. Am senzatia ca toata Romania se retrocedeaza catorva oameni care nu mai obosesc sa ceara. Eu zic sa le mai dea si ultimele ziduri care stau sa se probuseasca (si, vai ! sunt pline orasele de ele !…) si sa incheiem o data pentru totdeauna cu mizeria asta. In ceea ce priveste sintagma “tarile desvoltate unde proprietatea este respectata” as face un apel la memoria istorica scrisa-n carti, sa vedeti acolo cum era respectata proprietatea in acele tari: seniorii jefuiau proprietatile celor mici tot timpul, mergea mana-n mana cu judecatorii si cu notarii si tot le lua pamanturile, vitele si recoltele. Asta in ceea ce priveste proprietatea propriilor cetateni, din “tarile civilizate/desvoltate”. In ceea ce-i priveste pe cetatenii altor tari, respectul tarilor pe care le numim civilizate-desvoltate, fata de proprietatea acelor straini era ZERO. Respectul fata de proprietate era ZERO: oamenii erau jefuiti cu pusca si cu biciul,erau omorati, calcati in picioare, batuti si aruncati in puscarii, iar proprietatile lor transformate in bunuri lichide si carate cu trenurile/corabiile in tarile europene ( pe care dvs le numiti “tari civilizate”). Deci, ca sa concluzionez: acesta este respectul fata de proprietate aratat de tarile westice de-a lungul timpului. Asa s-au cladit aceste tari economic vorbind, pe calcarea in picioare a proprietatii. Ma gandesc, sa aplicam si noi reteta lor, si peste 200 de ani de practici identice, sa mai stam de vorba despre respectul proprietatii. Cu respect, V.

    1. @vio m
      1)Nu poti sa spui ca esti obervartor extern cand deja ai obtinut ce era al tau
      2) Argumentul tau ca nu se stie exact cat mai este de retrocedat este mult mai bun decat cel spus de stat ca nu are bani
      3) Spania si Portuglia sunt doua exmeple de tari care au facut ce spui tu dar astazi sunt tari in curs de dezvoltare. Diferenta fata de Anglia sau Germania este ca au avut o perioada lunga recenta in care proprietatea nu a fost respectata. China este un alt exemplu pentru ca a inceput sa se dezvolte dupa ce a permis proprietatea privata. Recomand sa cititi Mystery of Capital.

  4. Statul plateste ce poate, nu ce trebuie conform legii (sau a unei hotarari judecatoresti, de exemplu).
    Cetatenii platesc ce trebuie, nu ce pot. Amenzi, impozite etc.

    La urmatoarea amenda de circulatie, am sa-i cer politistului sa identifice sursa de venit din care voi plati amenda. In cazul in care nu poate, sa ma lase in pace, ca nu conteaza ce-am facut si consecinta legala a ce am facut, ci conteaza daca am bani sau nu.

  5. Aveti acces la mai multe date, asa ca am sa va rog sa verificati la ce pret a fost vandut Faur SA (fostele uzine Malaxa) si cat a platit statul despagubiri fostilor proprietari.

    1. @Claudiu
      Vreati sa-mi spuneti ca statul este un manager prost? A luat un activ bun l-a distrus si pe urma a trebuit sa plateasca si despagubiri care pentru noi par mari dar pentru cei care au construit o afacere, le-a fost confiscata (desi platisera impozite pana atunici) si pe urma au asteptat 60 de ani sa fie despagubiti s-ar putea sa para mici.

      Dar un suma este problema ci principiul. Ce ziceti de acest mod de a atrage investii straine sau de a convinge capitalul roman sa ramana in tara? “Deschideti o afacere aici si cand devine profitabila noi statul roman o confiscam si va angajam noi pe dumenavaostra.” credeti ca am avea succes?

      1. Nu am ajuns asa departe cu rationamentul…

        Intrebarea e mult mai simpla: de ce nu am restituit fabrica proprietarului. Dupa ce restituiam (noi, statul roman) ceea ce am furat, puteam vinde ceea ce a ramas. Asta era firul logic si moral care trebuia urmat…

      2. @Claudiu
        Ce psui tu ar fi fost logic dar ar fi minimizat profitul celui/celei care a facut vanzarea si cut totii stim ca in capitalism trebuie maximizat profitul.🙂

  6. E clar, statul vrea sa fie concomitent si jucator si antrenor si arbitru.
    Prima problema si cea mai importanta e cea de principiu – dreptul de proprietate.
    Republica Socialista Romania a fost un stat comunist criminal care a furat tot de la aproape toti.
    Acum multi inteligenti or sa-mi zica in gind “ei si ce ?!”
    Pai ia sa ne gindim daca de exemplu taranul roman nu cumva ar bea mai putin si ar munci mai mult azi daca nu i-ar fi FURAT statul calul, caruta, pamintul si ce i-a mai furat.
    Mai mult, hai sa ne gindim daca astazi majoritatea populatiei ar mai sta sa se gindeasca non-stop la cum sa “ciupeasca” si ea ceva de pe undeva si daca nu cumva ar LUCRA pentru a-si imbunatati nivelul de trai.

    Proprietatea privata nu e o poveste , ea e baza capitalismului – acea forma de organizare sociala care a demonstrat ca se poate sustine singura (spre deosebire de comunism, fascism si corporatism) si asta in conditiile in care individul are si cel mai mare grad de libertate.

    Oamenii nu muncesc doar asa de florile marului, ei depun un efort in scopul propriei propasirii spirituale si/sau materiale.

    A doua problema e ca guvernul iar ne crede prosti si prin urmare ne minte din nou.
    Iata ce-si poate permite statul:
    -anual se FURA vreo 2,5 Mld. euro din achizitii PUBLICE.
    -vreo 1,2 milioane de angajati pentru care nu exista un plan de reducere treptata a acestui imens numar.

    Cind nu esti in stare de nimic bun te faci POLITICIAN.
    Actuala adunatura politica trebuie schimbata in integralitate pentru ca ei practic vor Socialism cu fata mai mult sau mai putin umana, in functie de partidul (clanul) din care fac parte.
    Nostalgicii sa nu mai plinga, ceausescu nu a murit, el traieste zi de zi prin ei.

  7. Din cele 16 miliarde 8 sunt datorate Bisericii Catolice care revendica 88.000 imobile. Eu nu as restitui bunurile care nu au fost obtinute inainte de 1948 prin comert/capitalism.

    De exemplu, Biserica Catolica a fost atunci mana in mana cu statul mai mult ca sigur. Banii nu i-a obtinut pentru ca oamenii au platit produse si servicii in mod voluntar. Ci pt. ca au fost obligati sa contribuie prin munca si taxe.

    Situatia e la fel si in cazul altor biserici si institutii guvernamentale. De exemplu, nu as restitui averea regilor si printilor. Ei nu si-au facut-o pe bune prin vanzari de produse si servicii.

    Si daca scoti averile de tipul asta, statul ar trebui sa restituie mai putin de jumatate din cele 16 miliarde. Si daca statul vinde pamanturile/casele bisericii catolice si ale altor institutii similare, atunci are bani sa restituie averile persoanelor fizice care si-au castigat banii mai cinstit.

    Nota: In Grecia, biserica ortodoxa nici acum nu si-a primit inapoi bogatiile confiscate.

  8. “Un asemena moment pentru Romania a fost nationalizarea proprietatilor inceputa 1948.”. Cred ca a inceput inainte- imediat dupa 23 august 1944 au fost distruse o gramada de carti funciare…

  9. Foarte bun articolul.Eo neobrazare fara margini sa faci restitutio in integrum pana la un punct si de acum sa dai inapoi 15% din val proprietatilor,esalonat pe 12 ani.Incalca atat dreptul la proprietate cat si dreptul la tratament egal al tuturor cetatenilor tarii.

  10. Asa cum spuneam rezolvarea este simpla!!!

    Sa dea casele inapoi proprietarilor si despagubiri chiriasilor.Cu toate ca nu cred ca mai este cazul sa le mai dea despagubiri, pentru ca au stat deja o gramada de ani pe gratis.
    Astfel statul nu va mai trebui sa plateasca nimic.

    Si mai bine, propun ca plata chiriei pentru ultimii 22 de ani sa fie platita retroactiv statului de catre chiriasi asta ca un semn de gratitudine din partea fostilor proprietari.
    Astfel satul va avea chiar de castigat.

    Toata porcaria asta este din vina lui Iliescu care a facut o mare greseala aici, printre multe altele.

  11. Toata discutia se poate rezuma citand din John Locke – 1690 – Al doilea tratat despre carmuire (Ed. Nemira 1999 – Capitolul 13):
    “Marele si principalul scop care ii uneste pe oameni in comunitati este …. prezervarea proprietatii lor”. Locke era englez. Avem o demonstratie a motivului pentru care tari ca SUA, Marea Britanie, Canada, Australia sau Noua Zeelanda sunt tari dezvoltate, iar alte tari sunt vai de mama lor….

  12. Eu nu stiu de ce se mai discuta despre asta. E un abuz clar, nu vad nici o diferenta intre asta si nationalizarea inceputa in 1948. E o incalcare a unui drept fundamental. Imi vine foarte greu sa cred ca vreun organism european o sa accepte aberatia asta. Pe de alta parte, ce e cu adevarat trist e faptul ca statul e nevoit sa recurga la asemenea masuri. Iar asta arata cat de gol e bugetul si cat de sumbre perspectivele.

  13. Suna foarte simplu solutia “restituire”. Dar in realitate lucrurile stau mai complex un pic. De exemplu, in fata blocului unde locuiesc, exista o parcare cu aproximativ 35 de locuri. Parcarea e folosita partial si de o clinica privata. De cateva luni, acel teren a fost restituit, si noi proprietari au ingradit terenul. Desi proprietarii au fost despagubiti cu 36800 de lei pe vremea lui Ceausescu. Practic zona a devenit brusc supraaglomerata, pentru ca acel teren l-au ingradit, nu mai e folosit de nimeni. Deci da… sunt de acord cu dreptul omului la proprietate, dar nu sunt de acord ca restituirile sa blocheze portiuni din circuitul economic… sa afecteze armonia ( atata cata este ) a unor planuri urbanistice, a unei norme de spatiu verde, norme de poluare, etc. V-ati gandit un pic cat blocaj economic poate genera restituirea a 16 miliarde ? V-ati gandit ca multi proprietarii au fost deja despagubiti, si cer retrocedarea in natura pentru a mai putea obtine pretul bunului a doua oara ? Cine va plati acesti bani ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s