Politica monetara si victimele colaterale

In perioada 2005-2007 BNR se lupta pe mai multe fronturi desi avea un singur obiectiv, stabilitatea preturilor. Banca centrala intervenea in piata valutara pentru a deprecia RON sau nu steriliza schimburile valutare ale Ministerului de Finante si astfel introducea lichiditate in sistemul monetar. Un efect al acestor decizii a fost scaderea dobanzilor din piata interbancara cu mult sub nivelul ratei de dobanda a politicii monetare. Lichiditatea in abundenta punea bineinteles presiune pe dobanzile pe care bancile le plateau deponentilor. Un alt efect, mult mai pervers, al acestei decizii de politica monetara a fost stimularea creditarii in lei, in special a creditului pe termen scurt. Asadar, aceasta decizie care era menita doar sa tempereze aprecierea prea puternica a leului, in vizunea BNR, a dus la o dinamica mai rapida a creditului si un dezechilibru in economie mai mare. Si nu a fost tot. In plus prin impulsionarea artificiala a cosnumului si a creditului (pretul mai mic) a modificat perceptia cetatenilor asupra evolutiei viitoare a veniturilor proprii. Dintr-o data cetatenii au crezut ca sunt mai productivi si bineinteles au facut presiuni pentru salarii mai mari. Iar pentru ca se asteptau la venituri mai mari au imprumutat mai multi bani. In realitate era vorba doar despre o politica monetara care tintea cursul de schimb si nu inflatia si astfel mai relaxata decat o cereau conditiile din economie. (Este adevarat ca si politica fiscala a jucat un rol important aici).

In aceasi perioada BNR crestea rata RMO pentru a tempera creditarea. Mecansimul pe care il avea BNR in vedere este simplu numai ca nu a functionat cum spera banca centrala. Rationamentul celor mandatati cu implementarea politicii monetare era urmatorul: o rata RMO mai mare reprezinta un cost pentru banci, mai putini bani pentru creditare din fiecare leu/euro/dolar/franc elvetian, si implicit un cost mai mare al creditelor. In fata unei cereri puternice bancile au facut ce ar fi facut orice institutie care maximizeaza profitul: au crescut marja de profit prin reducerea dobanzilor la depozite (costul cu RMO). Avand in vedere cererea in crestere pentru credite, in lei si in valuta, stimulata indirect chiar de deciziile BNR, bancile comerciale au atras mai multe resurse din exterior si au incercat sa satisfaca aceasta cerere. Astfel, o rata RMO mai mare a stimulat consumul prin reducerea ratei de dobanda pentru lei si a contribuit la un deficit de cont curent mai mare pentru ca bancile au atras mai multe resurse din exterior.

Tragand linie politica monetara inainte de criza financiara a contribuit la un deficit de cont curent mai mare si a impulsionat creditarea si consumul. Politica bancii centrale in loc sa tempereze presiunile inflationiste le-a intetit pentru ca a stimulat o economie care deja angaja aproape in totalitate resursele din economie. Acest lucru se vede in evolutia inflatiei in perioada 2005-2008 relativ la tinta de inflatie dar si in caderea PIB din 2009.

Acum, 6 ani mai tarziu, BNR se afla din nou in postura de debitor net al sistemului financiar exact ca in perioada 2005-2008. Din aceasta pozitie banca centrala nu ofera lichiditati bancilor, bancile depun lichiditati la BNR. Desi sistemul monetar este in echilibru per total, la scadente foarte mici, pana la cateva luni, exista lichidati care la sfarsitul zilei sunt depozitate la BNR. Sunt acestea in exces? Nu, pentru ca piata interbancara face parte din sistemul monetar al economiei care in orice moment este in echilibru. Avem de fapt o situatie in care lichidatea exista la scadente mici dar interesul economiei este sa foloseasca aceasta lichiditate la scadente mari, 5, 10, 20 de ani. Cine poate sa echilibreze aceasta situatie? Singur institutie care a deezechilbrat-o: BNR.

Totusi, exista o diferenta foarte mare fata de perioada 2005-2008. Desi BNR a inceput relaxarea politcii monetare acum 2 ani, dinamica creditarii a aratat o rata din ce in ce mai scazuta. Chiar si in 2013 desi BNR nu a sterilizat schimburile valutare ale Ministerului de Finante (cum ar face o politica monetara normala pt ca altfel este echivalentul unei interventii in piata valutara) creditarea nu si-a revenit. Stocul creditelor in lei pentru populatie este la nivelul atins in Ianuarie 2012 iar pentru corporatii la nivelul atins in Octombrie 2012.

Exista cateva explicatii pentru perfomanta creditarii pana in acest moment dar mai ales pentru incetinirea observata in ultimele 12 luni, chiar daca se suprapune cu “eforturile” BNR de a relaxa conditiile monetare. Am pus eforturi intre ghilimele pentru ca BNR intelege foarte bine relatia intre conditii monetare relaxate si depreciere si astfel aceste eforturi au fost mereu conditionate de evolutia cursului de schimb. Referitor la explicatii, doua sunt cele mai importante: a) nepotrivire de scadente intre ce ofera banca centrala ca lichiditate pe termen scurt si interesul economiei pentru lichiditati pe termen lung si b) cresterea ratei creditelor neperformante. In ceea ce priveste b) am prezentat la BNR in toamna lui 2012 estimarile proprii si in acel moment am spus ca rata crediteleor neperformante a depasit punctul critic dar inca nu pe cel maxim. Punctul critic este foarte important deoarece din acel moment creditele neperformante influenteaza negativ dinamica creditarii si cresterea economica. (bineinteles averitsmentele mele au fost primite cu scepticism)

In aceste conditii de staganare a creditarii BNR a scos ultima arma de care dispune si cu ajutorul careia spera sa impulsioneze creditarea :„În vederea sprijinirii unui proces sustenabil de creditare şi pentru armonizarea mecanismului rezervelor minime obligatorii cu standardele în materie ale Băncii Centrale Europene, CA al BNR a decis, de asemenea, reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituţiilor de credit la nivelul de 12 la sută de la 15 la sută şi scăderea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută la nivelul de 18 la sută de la 20 la sută începând cu perioada de aplicare 24 ianuarie-23 februarie 2014

Este important de observat ca BNR a redus RMO atat pentru lei cat si pentru valuta desi BNR sustine doar creditarea in lei. Eliberarea de lichidtati pe termen lung in lei ar trebui teoretic sa ajute creditarea pentru ca ar reduce pretul (desi asteptariel inflationiste s-ar putea sa impinga acest pret in sus pe termen lung). Spun teoretic pentru ca lucrurile nu sunt asa de simple. Daca problema ar fi fost pretul creditului atunci s-ar fi rezolvat. Dar dupa cum am spus mai sus creditarea sufera din alte cauze iar reducerea RMO in lei rezolva doar nepotrivirea de scandente. In continuare sistemul bancar trebuie sa rezolve problema creditelor neperformante si reducere RMO nu ajuta in acest sens. Astfel, raman in continuare sceptic avand in vedere ca principalul vehicul, sistemul bancar, de transmitere a politicii monetare este inca intr-un proces de restructurare.

Dar BNR a redus si RMO pentru depozitele in valuta. Oficial BNR le permite acum bancilor comerciale sa-si plateasca datoriile catre creditorii externi. Un motiv altruist dar bancile deja au platit parte din datorii iar efectele le-am vazut in ultimii ani in dinamica creditarii pe piata interna. Cum nu cred ca BNR incearca sa stimuleze creditarea in valuta pentru sistemul privat ramane o singura explicatie:reducerea RMO pentru rezerve in valuta este un cadou pentru ministerul de finante (iar aceste rezerve vor ajunge la minister prinr-un imprumut). Astfel BNR stimuleaza creditarea in valuta pentru stat.

Situatia in care se afla banca centrala astazi este rezultatul unei politici monetare care oficial tintea inflatia dar practic a incercat sa controleze evolutia cursului valutar. In perioada 2005-2007 politica monetara lupta cu aprecierea „nesustenabila” a leului si astfel a creat motivatii pentru sistemul bancar de a se intinde mai mult decat in conditiile in care BNR ar fi tintit doar inflatia ( si nu ar fi intervenit in piata valutara). In perioada 2007-2009 (si in anumite perioade din 2010, 2011, 2012) politica monetara a incercat sa controleze deprecierea cursului dar a distrus canalul de transmitere a politcii monetare – canalul creditului. Interventiile in piata valutara desi pe moment au facut din BNR un erou au avut, si au in continuare, implicatii costisitoare pentru economie. Cel mai nociv efect este acela de a fi schimbat asteptarile si comportamentul agentilor din economie in sensul ca elimina riscul valutar in perceptia acestora: BNR intervine pentru a elimina orice deviatie a cursului de la un curs de echilibru stiut doar de aceasta institutie. Cei interesati pot sa faca un test si vor vedea ca BNR intervine in piata valutara la o zi sau doua dupa ce cursul de schimb reprezinta prima sau a doua stire la in programele de stiri la ore de maxima audienta.

Ironia perioadei 2005-2013 este ca astazi BNR se afla intr-o situatie in care are nevoie de sistemul bancar sa-i transmita mai departe in economia reala intentiile dar sistemul bancar sufera dupa perioadele de avant si prabusire exagerate chiar de politica monetara.

4 thoughts on “Politica monetara si victimele colaterale

  1. Din articolele pe care ti le-am citit aceasta este cel in care ai explicat cel mai bine, pot intelege ce s-a intamplat chiar si cei care nu au multe cunostinte economice. Ai dezbracat haina specialistului si ai explicat sa inteleaga toti cititori. Felicitari !
    BNR a incercat sa se protejeze, de cei care urmau sa faca “zgomot” cand leul se deprecia si trebuiau sa plateasca ratele, pentru ca BNR stia din balanta de plati, cati banii au intrat fara portofoliu [ adica cei care pot sa plece dintr-un click pe calculator, cum noi suntem intr-un sistem in care cursul este fix, ei aveau probleme sa intervina, cand plecau multi banii din tara peste noapte, era o situatie impredictibila]. Prin interventia sa, a distorsionat si mai mult piata, adica cum ai spus sistemul bancar este “bolnav”, cu un “virus” introdus in sistem de cine trebuia sa-l mentina sanatos, BNR.
    Putem vedea “valoarea” celor care au ajuns academicieni si au bibliorafturi de diplome dar au uitat ca o hartie este dar o hartie [adica suporta orice scrii pe ea ]. Cunostitele se capata prin studiu nu prin umplerea bibliorafturilor, peretilor cu diplome sau strangerea de titluri [ cum strang politicienii veniturile din n+1 surse ].

  2. Florin, cred ca ai extraploat cu presupunerile prea departe. Chiar crezi ca nu mai ramane nimic de platit inapoi la bancile mama? Pai chiar daca nu mai sunt credite, ce impiedica fluxul creditarii invers, daca e nevoie de bani … Eu cred insa Isarescu sa da peste cap ce sa mai faca sa “reporneasca” creditarea, nu a inteles ca deja a distrus economia. Isarescu e precum doctorul care incearca sa dea antibiotice dupa ce bolnavul a facut deja septicemie

    1. Gigel, este posibil sa ai dreptate. Dar in mare parte sumele mari au fost transmise. Ce ramane este sa vada cum pot sa transfere finantarea activelor cu pasive locale, dar nu se va face peste noapte.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s