Aderarea la zona euro impinsa spre 2025 de lipsa reformelor

Cele mai recente informatii de la guvern si banca nationala indica anul 2019 ca data la care Romania va adopta moneda euro. La acea data leul romenesc iese din circualtie si este inlocuit de euro ca moneda oficiala. Ati spune ca nu este mare diferenta fata de situatia de astazi. Dar este. In primul rand euro o sa fie moneda acceptata de statul roman atunci cand o sa va platiti taxele. Iar in al doiela rand, si mult mai important, o data cu sfarsitul leului romanesc se termina si rolul Bancii Nationale a Romaniei. Din acel moment politica monetara o sa fie implementata si pentru Romania de Banca Centrala Europeana. Altfel spus, inflatia si pretul banilor or sa fie controlate, atat cat pot sa fie controlate in realitate, de BCE. Dar pe langa acest aspect exista inca un cost pentru o societate ca a noastra, pierdem din flexibilitate in fata socurilor neprevazute iar reformele reale o sa fie suportate doar de factori interni precum somajul.

Sa explic mai pe larg.
Criza economică globală a scos la suprafaţă o mulţime de ineficienţe atât ale sistemelor monetare globale, cât şi ale sistemelor prin care politicile economice reacţionează în astfel de situaţii. Exemplul principal il reprezinta structura pe care s-a construit zona euro si care a fost cel mai grav afectată. În acest context tari precum Grecia, Portugalia, Irlanda şi Spania au ridicat foarte multe semne de întrebare în legătură cu beneficiile aderării la zona euro. De fapt, ministrul grec de finante Yanis Varoufakis a recunoscut ca Grecia nu trebuia sa intre in zona euro.
Aceste exemple alaturi de revenirea lenta a economiei zonei euro a facut ca o mare parte din ţările care erau pregătite să intre în zona euro sa decida să amâne adoptarea monedei unice. România a amanat deja de doua ori, in 2010 si in 2013, iar acum data oficiala, desi nu ferma, este 2019. Motivul principal prezentat de oficialităţi a fost criza economică. În realitate, desi in 2010 nu avea cum să îndeplinească condiţiile nominale impuse de Tratatul de la Maastricht, România ar fi putut sa atinga aceste tinte pentru adoptarea monedei euro in 2015. Ar fi fost 2015 prea devreme? Dar 2019?
România a intrat în UE în 2007, iar prin tratatul semnat se obligă să adopte moneda euro. Aşadar, pentru tara noastra nu exista opţiunea de a nu adopta euro ci doar posibilitatea de a amâna momentul. Din punctul de vedere al zonei euro condiţiile de aderare sunt foarte clare şi ele sunt stipulate în Tratatul de la Maastricht, criteriile de aderare fiind împărţite în criterii monetare şi criterii fiscale.
Criteriile de convergenţă de la Maastricht sunt criterii care în viziunea liderilor zonei euro caracterizează o economie „sănătoasă”: rată scăzută a inflaţiei, finanţe publice sănătoase şi o rată de schimb stabilă. Speranta este ca in cazul în care toate aceste criterii sunt îndeplinite, se poate presupune că o economie ar putea adopta moneda unică europeana. Conformitatea cu criteriile ar trebui să asigure, dar după cum acum vazut in cazul tarilor PIGS nu reprezintă o garanţie, faptul că economia va rămâne competitivă după aderarea la Uniunea Monetară, şi că nu va fi o povară pentru alte state membre.
Pentru a putea adera la zona euro România trebuie să îndeplinească aşa numitele criterii de convergenţă nominală stipulate în Tratatul de la Maastricht. Teoretic există şanse mari ca acestea să fie îndeplinite la sfârşitul lui 2016 pentru ca România să intre în sistemul ERM II la începutul lui 2017 şi să adopte moneda euro în 2019.
În acelaşi timp ramane o problema mult mai greu de inlaturat. Este imposibil pentru ţara noastră să reducă din decalajul faţă de statele din zona euro în ceea ce priveşte convergenta reala sau in termeni mai simpli competitivitatea. Adoptarea monedei euro în 2019 ar pune economia României în competiţie directa pentru resurse si captial cu celelalte ţări din zona euro. In plus Romania la nivelul la care se gaseste astazi porneste dintr-o poziţie mult mai dificilă decât cea în care au fost ţările PIIGS. În această situaţie România va fi forţată ori să se restructureze foarte rapid in primii ani dupa aderarea la zona euro, ceea ce va însemna şomaj şi creştere economică redusă, ori să amane aceste reforme si sa acumuleze dezechilibre de genul celor văzute la ţările PIIGS: creşterea deficitelor externe şi a datoriei publice. Dar chiar şi în cazul acumulării de deficite şi datorie publică, aşa cum am văzut în cazul PIIGS, la un moment dat tot este nevoie de o restructurare reală a economiei pentru a creşte competitivitatea. Nu exista niciun fel de scurtatura care sa elimine reforma reala a economiei noastre. Aderarea la zona euro nu este o solutie in acest sens, din contra.
Experienţa ţărilor PIIGS a arătat că restructurarea reală a economiei în interiorul zonei euro este bruscă şi cu costuri foarte mari – şomaj, scăderea producţiei. În acelaşi timp, tot experienţa acestora, dar mai ales a Greciei, arată că recuperarea după o asemenea restructurare este lentă, mult mai lentă decât dacă ţara ar fi parcurs această perioadă în afara zonei euro. Luand exemplul Greciei cele mai optimiste scenarii nu vad revenirea economiei la o crestere economica medie similara cu ceea din perioada 1980 -2007 mai devreme de 2025. Si chiar si aceste scenarii optimiste implica o reducere drastica, sau chiar iertare totala, a datoriei publice. Situatii similare intalnim in Portugalia, Spania, Italia si Iralanda. In toate cazurile dezechilibrele macroeconomice au fost exagerate in interiorul zonei euro. Reforma necesara pentru a le corecta s-a dovedit mult mai dureroasa deca daca aceste tari ar fi implementat aceste masuri beneficiind de o poltica monetara proprie.
România s-a angajat ferm ca la un moment dat să adopte moneda unică europeană. In această privinţă nu are de ales. Totusi, poate să aleagă momentul cel mai bun de aderare la zona euro. Aceasta sansa nu ar trebui irosita iar momentul aderarii trebuie ales in asa fel incat cea mai mare parte din reforma reala a economie sa fi fost facuta. Daca folosim parametrii nominali Romania o sa fie gata pentru aderarea la zona euro in 2019. Dar din punct de vedere al convergenţei reale şi al costului pe care aceasta îl presupune, o dată mai realistă ar fi mai aproape de 2025. În acest fel avem şansa să beneficiem din plin de următoarea perioadă de creştere economică în afara zonei euro. In acealsi timp clasa politica are sansa sa trasnforme aceasta economie, sa o reformeze, intr-o perioada de crestere economica si nu in criza. Aderarea la zona euro cu o economie nereformata creste riscul ca în perioada de boom să acumulăm aceleaşi dezechilbre pe care le-am văzut în cazul PIIGS şi în perioada de ajustare România să fie exact unde este astăzi Grecia.

* articol aparut si pe cursdeguvernare.ro
** Referinte: Euro, mai devreme sau mai tarziu ? (Raport anual SAR, 2012)

One thought on “Aderarea la zona euro impinsa spre 2025 de lipsa reformelor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s