Pro-piata

Au trecut 26 de ani. Degeaba. Pentru mare parte din societate de fiecare data cand apare o problema in partea de economie administrata de stat solutia este mereu aceeasi, mai mult stat. Ok, exista o nuanta aici. Sustinatorii intervenetionismului cred ca solutia o reprezinta oameni noi. Schimbam oamenii mentinem sistemul si totul o sa mearga mai bine. Dar nu merge. Nu a mers niciodata si nici nu va merge. Daca vrem sa se schimbe ceva in bine, daca vrem scoli mai bune, spitale performante, infrastructura, aer curat trebuie sa schimbam sistemul nu doar sa reciclam functionari.

Supararea mea este mai mare cu cat vad acest reflex de a cere interventia statului la cei mai tineri membri ai societatii. Acesta este un paradox pentru ca societatile tinere susitn economii libere, piata, competitia. Explicatia este si mai greu de gasit daca ne gandim ca atunci cand aleg pentru ei tinerii prefera sa mearga “afara” sa munceasca, sa studieze si niciodata la stat. Mereu aleg institutii private in tari dezvoltate unde sectorul privat este puternic. In acelsi timp, poate inconstient, sustin un sistem interventionist acasa. Daca vrem sa ajungem unde sunt tarile in care emigram trebuie sa permietem acelorasi forte sa aloce resusrsele si in economia asta. Piata libera, competitie, transparenta, proprietate privata. Nu exagerez cand spun ca este nevoie de o revolutie a liberatii economice si aceasta inseamna ca sistemul vechi, interventionismul, trebuie sa faca cativa pasi inapoi.

Fara niciun dubiu viata in Romania este mult mai suportabila ca acum 26 de ani. De fapt, eliberarea de comunism a insemnat progres pentru toate tarile din regiune. Chiar si pentru Moldova. Schimbarea de directie, catre economie libera de la totatlitarism, a fost benefica pentru toate tarile. Dar nu toate s-au dezvolatat la fel. Diferentele observate astatzi sunt explicate de viteza cu care s-a reformat fiecare societate. Acolo unde fostii comunisti au reusit sa ramana in puncte cheie din economie si societate reforma a inaintat mai greu. In tarile unde societatea a cerut ruperea de trecut avansul economiei a fost mai rapid si nivelul bunastarii a crescut (indiferent de indicatorul pe care il folosim la masurarea bunastarii).

Aparitia oportunitatilor reprezinta cel mai important catalizator in economie. Dar oportunitatile exista doar intr-o societate cu economie libera, competititva unde drepturile individuale sunt respectate si proprietatea este sfanta. De aceea este mult mai important ca obiectivul principal al unei societati sa fie egalitatea de sanse nu egalitatea in general. Vrem sa avem sansa sa participam. Atat. De restul ne ocupam noi. Pentru a avansa ca societate trebuie sa ne asiguram ca nu introducem bariere in fata unei parti din societate, dar mai ales in fata tinerilor.

Cel mai mult ne dorim libertatea cand suntem tineri. Ne dorim sa avem libertatea de a alege si sansa de a participa. Cand suntem tineri vrem oportunitati, vrem sa fim lasati sa experimentam. Sa ne asumam riscuri. Cu cat inaintam in varsta facem, de cele mai multe ori din pacate, ‘lobby” pentru a mentine un status quo pentru care “am muncit” din greu. Vrem sa fim protejati de cineva iar acel cineva de de cele mai multe ori este statul.

Acelasi lucru il observam in cand ne uitam la sistemul economic. Companiile mici, vor sa aiba acces la finantare pe termen scurt. Nu stiu daca vor reusi dar au nevoie, isi doresc mai mult ca orice, sansa de a incerca. Din pacate cam aceleasi companii si aceeasi antreprenori dupa ce depasesc o anumita masa critica incep lobby puternic pentru a-si pastra locul in piata. Cu cat inainteaza in varsta companiile cauta protectie. Bineinteles ca protectia este oferita de stat.

In ultimele decenii, in timp ce populatia din tarile dezvoltate imbatraneste si majoritatea companiilor sunt deja “too big too fail” se observa un apetit crescut pentru reglementare, interventii, dirijism de la centru. Dupa secole in care economia de piata si liberatatea economica au produs miracole in aceste tari, interventionismul este chemat in “ajutor”. Dar de cine se tem aceste tari? De tarile in curs de dezvoltare. Tari cu societati tinere care vor la randul lor acum sa beneficieze de libertatea economica, competitie, piete libere.

La nivel global din ce in ce mai mult se militeaza pentru “conducera” economiilor prin mai mult dirijism. Doar ca nu i se spune asa. Nu. Se vorbeste de “politica industriala”, noi reglementari pentru sustinerea cresterii economice, politica de taxe si impozite care promoveaza cresterea economice prin taxe mai mari.  Toate aceste idei au la baza un singur lucru simplu, transferul puterii de alocare a resurselor de la un sistem in care acesta se face voluntar intre pariticipantii la activitatea eonomica catre un sistem unde functionarii decid. Acest model este din ce in ce mai popular in societatile imbatranite. acolo unde atat companiile cat si cetatenii simt nevoia sa fie protejati de competitia din exterior dar si din interior.

Exista totusi o speranta, tarile in curs de dezvoltare printre care si Romania. Tari, unele abia scapate de comunism, unde populatia tanara este inca importanta. Bineinteles ca exista riscul ca si acestea sa fie infectate de noua paradigma a interventionismului binevoitor (pentru ca nu este implementat de functionari nu de dicatori). Mai ales atunci cand capitalul de care au nevoie pentru a se dezvolta vine din tarile dezvoltate si daca accepta sa asculte propaganda institutiilor internationale de tipul FMI, BM etc.

Tarile in curs de dezvoltare ofera cele mai recente exemple care arata forta pietei libere si a competitiei. Tarile foste socialiste, China, continentul african, toate abunda cu exemple unde libertatea economica a adus mai multe beneficii decat orice politica implementata de stat, FMI sau BM.  Iar intre tarile dezvoltate nu este intamplator ca Noua Zeelanda si Elvetia sunt in top cu nivel ridicat de trai dar si cu toti indicatorii care masoara libertatatea economica. Chiar si in Romania, viata a milione de romani s-a schimbat cand au migrat voluntar dintr-o economie unde forta de munca era abundenta in locuri unde forta de munca era deficitara. Romania a beneficiat de investitiile de capital facute voluntar din exterior.  Capitaul a migrat de pe piete unde abundenta facea ca interesul pentru utilizarea acestuia sa fie scazut in economia acestei tari unde lipsa capitalului a dus la randamente superioare.

Sistemul economic care promoveaza o piata libera are incredere in fiecare membru al societatii dar si in inteligenta colectiva. Are incredere ca prin incercari repetate oamenii invata din greseli. Nu este un sistem perfect. Vorbim de oameni pana la urma. Este ,totusi, un sistem care ofera fiecarui cetatean o viata mai buna relativ la orice “viata” oferita de sistemele in care decziile sunt luate de la “centru” de functionari.

In acest moment sistemul care castiga teren in tarile dezvoltate si imbatranite este un sistem unde se cere incredere in deciziile unui grup restrans de oameni, functionari. Pentru unii ca mine aceasta propunere este mult prea aproape de socialism si mereu foarte aproape de dictatura.