Care este problema cu Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială in forma actuala

In discursul de ieri guvernatorul BNR explica meritele Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială.

DAR avem o problema majora- conducera comitetului. BNR are 4, ASF 1, guvernul 2. Mai este un membru fara drept de vot. PROBLEMA cu aceasta componenta este lipsa divesitatii de opinii si convergenta motivatiilor de a ascunde informatia de restul populatiei -mai ales in anii electorali.

Daca domnul guvernator crede intr-un astfel de comitet atunci trebuie sa inteleaga de ce trebuie sa fie independent si mai ales transparent. Sa nu fie legat nici de BNR, nici de ASF si nici de guvern. Da, aceste insitutii trebuie sa ofere informatii comitetului dar nu sa si decida asupra risurilor care trebuiesc luate in considerare de guvern. Iar componenta conducerii trebuie sa includa profesori , oameni de afaceri, analisti independenti etc. Pana atunci raman sceptic ca in forma actuala Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială aduce valoare adugata in economie.

“În România, când începi să avertizezi, se spune: „Speriați populația!” Un lucru complet neadevărat. Societatea europeană și Europa ca uniune au făcut progrese enorme în explicarea riscului financiar prin metode care prezintă publicului efecte pozitive și negative ale unor măsuri. Noi suntem membri ai acestei societăți și trebuie să urmăm aceleași practici în privința asigurării riscurilor care pot să apară din evoluții economice, din decizii guvernamentale, din inițiative legislative. Acesta este rolul Comitetului de Supraveghere macroprudențială, de exemplu, să averitizeze autoritățile în privința riscurilor. Autoritățile pot să răspundă: „Noi nu credem în acest risc” și atunci trebuie să dea explicații. Sau pot să spună: „Cred în totalitate, vă mulțumesc!” Aplică sau explică, aceasta este regula! Ce se propune acum este un lucru foarte simplu: hârtia de avertizare nu se aruncă la coș. O înregistrezi, pui în aplicare, iei măsuri de contracarare a riscurilor, iar dacă nu iei, explici. Trebuie să atragă responsabilitatea. Trebuie să învățăm să comunicăm cu societatea fără să se spună că speriem populația cu avertizări legate de riscurile care pot să apară din evoluții economice, decizii guvernamentale, inițiative legislative. Aceste mecanisme au lipsit în 2006 -2007, de exemplu, în ceea ce privește francul elvețian. Odată prinse într-un document de risc, nu mai putea spune nimeni, cum din păcate se întâmplă acum, că avertismentele nu au existat. În acest fel, responsabilitatea celui care nu a ținut cont de avertizarea de risc se poate clarifica și deconta.” (Mugur Isarescu, București, 27 octombrie 2016)