In completarea unei opinii pe care am publicat-o acum cateva zile, Bogdan Glavan pune o intrebare cheie:
Cui îi pasă de independența guvernului României? Vreau să zic, serios, oare cine pe cine conduce?
Desi ingrijorarea mea initiala poate fi vazuta si din acest unghi cred in continuare ca independenta bancii centrale este mult mai importanta. Numai o banca centrala independenta poate sa anihileze efectele unei politici fiscale care creste deficitul bugetar si datoria publica. O banca central independenta este concetrata atat asupra obiectivului pe termen mediu de a mentine preturile stabile dar mai ales asupra obiectivului pe termen lung – bunastarea cetatenilor. O banca central independenta ar avertiza asupra riscurilor pentru inflatia viitoare din cresterea salariilor fara nicio legatura cu productivitatea.
In schimb pe 5 Mai 2012 domnul Adrian Vasilescu consilierul Guvernatorului BNR spunea:
” Eu cred că, aşa cum înţeleg eu că ar urma să se facă reîntregirea salariilor, aceasta nu are cum să afecteze inflaţia.”
Din pacate istoria recenta a Romaniei ne arata altceva. Socurile fiscale sustinute de politica monetara au dus tot timpul mai intai la cresterea infaltiei si a deficitelor iar mai apor la cresterea taxelor si a dobanzilor pentru toata populatia. Se pare ca deja perioada 2008-2010 este mult prea departe ca se mai invatam din ea.
Iar pentru a confirma temerile mele in timp ce scriam aceasta opinie, Prim-Viceguvernator, Prim-vice Prim-Ministru si Ministru de Finante domnul Florin Georgescu declara:
”Practic, acordul este negociat şi încheiat cu succes. Ca efect al caracterului ferm al politicilor şi reformelor structurale, sectoriale cuprinse în acord s-au identificat sume suplimentare care au permis majorarea deficitului bugetar, respectând ţinta limită de 3% în relaţia cu Uniunea Europeană pentru acest an şi de asemenea respectând angajamentele faţă de Fondul Monetar Internaţional”.
Astfel confirmand ca majorarea salariilor din sectorul public s-a facut prin majorarea deficitului bugetar.Nu se mentioneaza ca in continuare sectorul public angajeaza 30% din forta angajata din Romania.
In aceste conditii si avand in vedere riscurile prezentate mai sus intreb din nou: Chiar nu ne pasa de independenta BNR?
P.S. Daca s-au identificat sume suplimentare de ce a trebuit sa creasca deficitul bugetar? Deficitul este finantat de pe pietele de capital prin imprumuturi purtatoare de dobanda. Singurul mod prin care creste deficitul este prin identificarea de cheltuieli suplimentare.
P.P.S. Mai am o singura intrebare : Ce mandat are un guvern care nu a trecut prin Parlament sa negocieze cu FMI?
P.P.P.S. Am explicat aici de ce cresterea salariilor din sectorul public nu va duce la cresterea consumului.
Florin Citu 
Nu interseaza pe nimeni, eu ca privat a trebuit sa imi caut de munca in afara ca sa imi platesc ratele, impozitele si alte mizerii ca sa aiba statul sa redistributie din ce produc eu la aia care taie frunza la caini la stat.
Totusi pe termen lung o sa gasesc un stat care ma mulge mai putin asa ca sa vedem de unde o sa mai ‘dea’ statu roman cand i se imputineaza numarul de vaci de muls sau cele ramase devin tot mai slabe si produc tot mai putin.
Întrebarea mea este: de ce ar trebui o bancă centrală să asigure o stabilitate a preţurilor? Nu ar trebui să fie lăsate libere să fluctueze în funcţie de cerere şi de ofertă?
” Numai o banca centrala independenta poate sa anihileze efectele unei politici fiscale care creste deficitul bugetar si datoria publica” De ce ar trebui anihilate efectele unei politici fiscale aiurea? Pentru a da impresia guvernanţilor că pot continua cu politici fiscale dăunătoare tot timpul? Nu de asta e europa în criză?
Banca centrală în primul rând nu ar trebui să existe, deoarece ea NU ARE CUM să fie independentă, atâta timp cât majoritatea beneficiilor de care se bucură sunt date de către guvern. Este normal ca ea să reîntoarcă favorul, prin promovarea unor politici monetare în favoarea guvernului (în speţă finanţarea deficitului public).
@Muad Dib
Sunt de acord, dar lumea in care traim are banci centrale. Ce ne doare acum este independenta.
În secolul XIX negrii erau sclavi. Dacă ei gândeau “ar fi fost bine să fim liberi, dar dacă acum suntem sclavi, trebuie să ne adaptăm” atunci ar fi rămas veşnic sclavi. Ei tocmai că şi-au dat seama că sunt sclavi şi nu e normal să fie aşa, de asta s-au luptat pentru a aboli sclavia şi până la urmă au reuşit.
Dacă acceptăm existenţa băncilor centrale dar ne preocupă independenţa e ca şi cum am spune ” nasol că suntem sclavi, nu putem face nimic, dar măcar să vedem cum facem să ne cumpere un stăpân mărinimos”. Eu NU sunt de acord cu aşa o mentalitate.
Existenţa băncii centrale trebuie promovată ca ceea ce este, adică o metodă instituţionalizată de FURT, de la marea majoritate a populaţiei în favoarea câtorva privilegiaţi, în special băncile comerciale şi statul.
Sistemul nu îl poţi schimba decât atunci când oamenii nu vor mai accepta să lucreze cu un asemenea sistem. Atâta timp cât oamenii nu văd răul pe care existenţa băncii centrale îl produce nu pot scăpa de sub jugul acesteia.
@Muad_Dib
Crede-ma ca sunt pe “front” in fiecare zi. Chiar si sclavii de care vorbesti au luat-o pas cu pas.
Ceea ce trebuie sa ne intrebam noi este daca o competitie intre bani emisi de diferite entitati si care toti au aceleasi functii reprezinta un echilibru stabil. Este posibil ca la un moment dat o moneda sa le domine pe toate celelalte. Geoerge Selgin are tot felul de idei bune in acest fel dar inca nu sunt sigur ca sunt de acord cu intreg rationamentul.
Sa revin, o piata perfecata pe care mai multi “bani” intra in competitie trebuie sa permita intrare si iesire usoara. Mai mult pretul tuturor acesotri tipuri de bani nu trebuie sa se schimebe cu cererea (oferta este infinit elasitca).
Pe aceasta piata cum crezi ca ar arata preturile??? crezi ca ar fi eficient pentru economie? Eu nu cred. Natural ne vom duce catre o singura valuta care le va domina pe toate celelalte. Acum, discutia este daca acest monopol ar trebui sa existe la stat sau nu?
Hmm, un monopol are acelasi efect daunator cand este admnistrat de stat sau de privat.
Dar pana sa ajungem acolo, eu zic ca macar independenta bancii centrale fata de clasa politica este un pas inainte. Dupa ce ajungem acolo vedem cum imbunatatim situatia.
“P.S. Daca s-au identificat sume suplimentare de ce a trebuit sa creasca deficitul bugetar?”
Sumele respective s-au identificat din imprumuturi viitoare. Cele 5 miliarde de euro au fost deja repartizati pt. a plati din datorii si cheltuieli.
“P.P.S. Mai am o singura intrebare : Ce mandat are un guvern care nu a trecut prin Parlament sa negocieze cu FMI?”
Ponta poate si-a dat seama ca Basescu i-a intins o cursa. In general, e stupid sa intri cu 6 luni inainte de alegeri pe guvernare. La alegeri poti sa fii taxat puternic cu voturile.
Ponta a negociat cu FMI-ul defapt ca sa vada daca are bani sa isi sustina promisiunile. Ca altfel poate ar fi fost dispus sa renunte la putere pana in toamna.
Pe mine m-a mirat foarte mult cand au depus motiune cu 6 luni inainte de alegeri. E chiar nu s-au gandit ca degeaba castiga o lupta, daca pierd razboiul alegerilor in toamna.
Cineva intreba mai sus de ce trebuie sa existe o banca centrala ?
Raspuns:
Din mai multe motive extrem de bine intemeiate.
Daca nu ar exista banci centrale:
-cine ar mai ajuta/forta bancile asa zis private sa evite falimentul ?
-cine ar mai putea da imprumuturi cu dobinda 0% bancilor private ?
-cine ar mai putea garanta depozitele populatiei la banci asa zis private, distrugind astfel orice fel de concurenta intre banci si deci crescind indirect numarul de comisioane ( a se citi gainarii) pe care bancile le inventeaza pentru ca asa au chef ?
-cum ar mai putea niste genii ca Mario Draghi sa-si demostreze talentul pe banii contribuabililor ?
-cum ar mai putea politicienii sa bage-n faliment anumite firme/industrii si sa faca altele sa infloreasca ?
si asa mai departe, iar ultima dar nu cea din urma intrebare ar fi:
-ce promisiuni ar mai putea face in campania electorala Barack Obama ?
Good questions!
Cand am citit prima data asta:
“mai multe motive extrem de bine intemeiate”
m-am asteptat ca vi cu niste motive bullshit, insa m-am inselat. 😉
@Florin: “Mai mult pretul tuturor acesotri tipuri de bani nu trebuie sa se schimebe cu cererea (oferta este infinit elasitca)” ???????? E clar că dumneavoastră vă referiţi la monedă fiduciară, când spuneţi că oferta este infinit elastică. Deci CLAR nu vorbim de acelaşi lucru. Oamenii lăsaţi să aleagă liber ce anume vor să folosească ca indermediar al schimburilor vor alege, aproape sigur, aurul (poate şi argintul, pentru schimburile mai mici de valoare). Acesta este o resursă finită şi, ca urmare, preţul său exprimat în bunuri şi servici va fluctua pe baza cererii ŞI a ofertei. Dacă masa monetară (de aur) creşte să zicem cu o rată de 2% pe an (idealul teoriei monetariste) iar cantitatea de bunuri şi servicii creşte cu mai multe de 2 % (să zicem 4 %) atunci, de la un an la altul, cu aceeaşi cantitate de bani vei putea cumpăra mai multe bunuri şi servicii, din cauză că preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor vor scădea.
Cât a fost etalonul aur tendinţa generalizată a preţurilor a fost de scădere ca urmare a creşterii extraordinare a productivităţii provocată de revoluţia industrială. Iar această scădere generalizată a preţurilor nu este deflaţie (cum nici definiţia inflaţiei nu este creşterea generalizată a preţurilor, ci creşterea masei monetare). Şi chiar dacă o numeşti deflaţie, nu este un lucru dăunător, precum inflaţia, ci din contră. Dacă puterea de cumpărare a banilor creşte de la un an la altul (în loc să scadă, ca acum), nu este un lucru bun privit din perspectiva majorităţii oamenilor? Nu duce la o îmbogăţire reală a tuturor?
Şi nu vă obosiţi să oferiţi argumentul că deflaţia este mai dăunătoare decât inflaţia, deoarece vorbim de lucruri diferite. Dacă preţurile tuturor bunurilor scad, deci implicit al factorilor de producţie, profitabilitatea firmei rămâne constantă, chiar dacă, nominal, veniturile sunt mai mici.
Inflaţia nu este o creştere generalizată a preţurilor, aşa cum mulţi economişti încearcă să susţină, inflaţia este o creştere a masei monetare care duce la o creştere a preţurilor. Într-o economie cu o masă monetară constantă este imposibil să crească toate preţurile simultan. Dacă unul creşte (din motive egoiste ale antreprenorului, care vrea un profit mai mare) automat altul trebuie să scadă, deoarece consumul populaţiei se va adapta la noile preţuri.
Deci, mijlocul de schimb larg acceptat (şi nu impus cu forţa cum se întâmplă acum cu monedele fiduciare şi legile “legal tender”) va fi cel mai probabil un metal preţios. Acum, argumentul majorităţii oamenilor este cel legat de “întoarcerea în epoca de piatră” şi imposibiltiatea sustenabilităţii investiţiilor actuale. Dar moneda marfă nu trebuie să fie tranzacţionată efectiv. Se pot tranzacţiona titluri de proprietate asupra monedei (cum au fost banii de hârtie la momentul apariţiei lor) care acum pot să fie şi imateriali (monedă de cont). Diferitele monede naţionale care existau pe vremea etalonului aur erau doar modalităţi diferite de a exprima o anumită cantitate de aur. Drept urmare cursurile de schimb între monede erau fixe, la fel cum în ştiinţele exacte “cursul de schimb” între centimetru şi metru este constant, 100 cm fiind întotdeauna egali cu 1 metru.
Dar, pe lângă introducerea monedei marfă mai trebuie făcută o modificare esenţială, despre care observ că dumneavoastră nu aduceţi deloc vorba (poate datorită funcţiei pe care a-ţi deţinut-o în trecut): eliminarea privilegiului rezervelor fracţionare, care reprezintă un FURT şi o ÎNŞELĂCIUNE, practicată de băncile comerciale cu ajutorul şi susţinerea statului. Această practică a rezervelor fracţionare a fost cea care a dus la ciclurile economice recurente, după cum bine argumentează exponenţii şcolii austriece (recomand Jesus Huerta de Soto cu al său tratat de monedă “Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice).
Economia pentru a funcţiona nu are nevoie de mai mulţi bani (eroarea clasică a monetariştilor) ci de mai mult capital. Iar capitalul înseamnă abţinere de la consum în prezent pentru un consum mai mare în viitor.
Primul pas care ar trebui făcut este reintroducerea Glass-Steagall Act și eliminarea rezervelor fracționare. Nici ar fi nici greu de introdus și ar fi primite foarte bine de economia reală. După care limitarea drastică a tiparniței de bani de la băncile centrale (până la dispariția efectivă a acestei posibilități). Pe parcurs ar trebui să dispară cea mai mare parte a instrumentelor derivate (în primul rând a tranzacționării în marjă), a celor de hedging folosite impropriu (adică nu pentru motivul inițial, de acoperire a riscului unei recolte slabe, de ex.)
Astfel de modificări sunt mult mai puțin drastice decât schimbarea completă și dintr-odată a paradigmei economice și ar fi asimilate rapid și fără dureri. Mă rog, fără dureri în economia reală, cei din piețele financiare care nu știu să bată un cui vor avea probleme de readaptare. Dar se poate face.
Din păcate, nu vor fi posibile decât printr-o adunare uriașă de forță politică (posibil la presiunea populației), care vor trebui distrugă influența pe care o au companiile și instituțiile din sectorul financiar, dar și marile corporații. După părerea mea, influența acestora nu va dispărea prea curând, singura posibilitate de forțare a schimbării fiind doar o criză economică de proporții epice.