Un guvern care favorizeaza cheltuielile publice din ce in ce mai mari se poate finanta din taxarea generatiei curente si/sau taxarea generatiilor viitoare. Guvernul actual a ales ambele variante dar cum era de asteptat avand in vedere anul electoral 2014 s-a folosit mai mult de taxarea generatiilor viitoare.
Strategia Fiscal Bugetara (SFB) prezentata in Mai 2012 (rosu) arata o evolutie descrescatoarea a datoriei publice totale. Aceasta strategie era agreata cu FMI si tinea cont de o consolidare fiscal bugetara reala (din punctul meu de vedere). In Ianurie 2013 (verde) guvernul actual, dupa ce a marit cheltuielile publice, a prezentat o noua traiectorie a datoriei publice totale de aceasta data crescatoare. Este important de observat ca datoria publica totala creste ca procent din PIB din 2012 (fata de estimari ) de la 34% la 38%.
Cresterea salariilor pt sectorul bugetar, cheltuielile administrative mai mari, subventiile, arieratele etc sunt platite atat de generatia noastra (35 de noi taxe) dar si de cele care o sa urmeze (datorie publica mai mare). La schimb ambele generatii primesc cea mai saraca tara din UE, cu un PIB potential aproape de zero si un sector bugetar care consuma din ce in ce mai multe resurse.
Sursa: MFP si FCA
Florin Citu 
traiasca usl!
Cam da …
Vestea buna (ironic, desigur) este ca sunt f.putine taxe captive, ce nu pot fi optimizate: proprietati, partial tva, partial taxe pe munca.
Citez din documentul publicat in martie 2013, “STRATEGIA DE ADMINISTRARE A DATORIEI PUBLICE GUVERNAMENTALE” 2013-2015, http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Strateg_admin_datpubguv_2013_2015.pdf
“În perioada 2013-2015, creşterea economică va rămâne sub potenţial, rata de creştere medie estimată fiind de 2,2%, reflectând în principal perspectiva revigorării economice lente din Uniunea Europeană. În faţa condiţiilor externe dificile, cererea internă va fi principalul motor de creştere, şomajul şi inflaţia urmând să scadă, conform aşteptărilor. Investiţiile din sectorul public susţinute de o rată îmbunătăţită de absorbţie a fondurilor europene vor ajuta de asemenea activitatea economică în următorii trei ani.”
In acest context, nu m-ar mira o crestere de 5% din PIB a datoriei in fiecare an. Si imi puneam problema “Ei si ce? Sunt aia de la PSD cu sistemul public. Care-i problema cu datoria de 50-60% din PIB”.
Intrebarea nu este daca generatiile viitoare vor suporta serviciul datoriei. Ingrijorarea mea este legata de generatia prezenta. Cele mai multe maturitati sunt sub 4-5 ani ceea ce face ca examenul Romaniei in fata pietei la refinantare sa se faca foarte des. Iar in caz ca greseste (sau contextul extern nu o permite) mai scoate ceva la privatizat. Ca doar asa a scazut datoria publica in anii 2004-2006.
Dar cat mai are Romania de scos la privatizat pentru serviciul datoriei sau acoperirea cheltuielilor? Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie in raportul sau pe 2012, lista 131 de operatori economici cu un capital social de 25.7 mld lei (cam 5.7 mld E). Si cat ar valora pe piata? O scurta privire la statistica de capitalizare a BVB indica variatii ale pretului pe capitalul social (P/B sau P/BV) intre 1x si 0.4x. Transelectrica este 0.5x, Transgaz 0.7x, Petrom 1x. Fiind optimist si sperand ca potentialele vanzari sa fie in medie la 0.5x din capitalul social, rezulta ca Romania guvernamentala mai are doar 3 mld E potential de venituri din privatizari. 2.5% din PIB in cel mai bun caz, neluand in seama datoriile multora dintre ele. Ca element de comparatie gasit intr-un raport, Irlanda avea in 2008, 9.5% din PIB in capitalul social al companiilor de stat.
Se spune “deficits don’t matter” sau in acest caz, “sovereign debt don’t matter”. Dar nu cumva este statul roman prea plapand si cu avere prea mica fata de creditul pe care il are?
Adevarat ca acum scadentele sunt 4 -5 ani si mai putin la 10-30 de ani. Dar ce spun eu, implicit, este ca in 4-5 ani statul va trebui sa refinanteze aceste datorii pt alte perioade. Datoria publica totala o sa creasca, asa cum arata si SFB 2014-2016.
Iar dpmdv tot timpul problema a fost aceasta pe care o prezentati: un stat prea sarac pt a se indatora, Mai mult datoriile in euro si dolari sunt la dobanzi real pozitive care nu o sa fie prea curand egalate de rata de crestere reala (PIB potential il estimeza aprox 1% real pe an) .
Pentru mine ramane un mister, cel mai mare, cum cei ce finanteaza datoria Romaniei cu costuri prohibitive pentru noi (6% in dolari) nu-si pun intrebari existentiale. Sunt bondurile romanesti la un risk/reward atat de bun? Noi nefiind sub umbrela BCE, ca Grecia – de unde au mai recuperat vreo 10%…
Din pacate pentru ei da? Din pacate si pentru noi da. Bancile centrale (FED din US, PBOC din China, BOJ din Japonia, BOE din Anglia si chiar BCE) tiparesc bani intr-o cantitate nemaivazuta in istorie. Iar mecanismul de introducere in economie (spre deosebire de cel al ratei Voinea, care mi-a placut) este astfel proiectat incat sa capitalizeze sistemul financiar bancar si cred ca si cel nebancar. Acestea vand titlurile de stat sau ipotecile imobiliare (pentru care ar fi fost altfel o cerere mai mica si deci pretul lor ar fi scazut) catre bancile centrale contra bani noi tipariti. Acesti bani noi tipariti generata inflatie dar nu a preturile de consum pentru marele public. Ci preturile activelor financiare: actiuni, titluri de stat, plasamente in arta, lux, piata imobiliara de lux din anumite zone (nu orice cutie de beton)… piata financiara balteste de bani. In aceste conditii, chiar si titlurile de stat “junk” au preturi mult prea mari fata de riscul implicat de investitor… “Junkul” a ajuns la pret de premium. 6% pe 20 sau 30 de ani (nu mai stiu sigur) in dolari pentru Romania asta modesta reprezenta randamentul unui stat AAA precum US, pe termen lung, acum 6-7 ani (de fapt era 5-5.4%). Astazi, US are 3.5% pentru astfel de titluri iar Romania 6%.
Si spun ca din pacate si pentru noi, pentru ca cei care economisesc sunt furati de-a dreptul prin dobanzi real negative. A existat un calcul facut in Marea Britanie (nu il mai caut acum decat daca se insista asupra subiectului) prin care s-a demonstrat ca prin mentinerea ratelor la un minim istoric atat de mult timp prin tiparirea de bani, economiile oamenilor au generat pierderi in termeni reali (castig mai mic decat inflatia) mai mari decat castigul GDP din perioada 2010-2012 (cand GDP din UK a crescut cu 1.7%, 1.1% si 0.1%.
Calculul pierderilor este cam ca aici: http://www.telegraph.co.uk/finance/economics/9337318/Savers-losing-18bn-a-year-due-to-inflation-and-low-interest-rates.html
Erata: […]Acesti bani noi tipariti genereaza inflatie dar nu vazuta in preturile de consum pentru marele public (si deci in inflatia statistica a fiecarui stat). Ci in preturile activelor financiare[…]
Acest imens bubble pe activele de risc se va sparge, intrebarea este cand, nu daca. Nu poti crea valoare adaugata din aerul pompat de bancile centrale. Speranta ca PIBurile potentiale vor reveni si absorbi “aerul” nu este valabil nici in teorie, sunt inginerii “uncharted” (El-Erian, ex PIMCO).
Revenind la noi, PIBul potential este pe la 1%, valoarea adaugata este realizata mai ales valorificand costul ieftin al fortei de munca, suprataxarea sufoca IMM (care angajeaza jumatate din forta de munca), statul se afla in plina spirala a cresterii datoriei, etc. Totusi, hot money continua sa finanteze statul. Unde ne indreptam?