Sunt de acord cu domnul guvernator

Sunt de acord cu domnul guvernator al bancii centrale cand spune : “Confuzia este primul pas catre disolutia oricarui ordin de drept”. Asa este.

 

Cand vine vorba despre obiectivul politicii monetare este mare confuzie la BNR. Comunicatele BNR vorbeau pana in 2014  despre obiective. La plural. Dupa ce am atras atentie in aceasta opinie pe blog ca o coincidenta BNR a schimbat formularea si a revenit la un singur obiectiv.

 

Dar se pare ca iar este confuzie la BNR in legatura cu obiectivul principal, fundamental si unic al politicii monetare – stabilitate preturilor. Acum guvernatorul ne spune ca “…cei care sunt în ofensiva asta ne spun de dimineaţa până seara că Banca Naţională nu şi-a făcut datoria. Păi datoria ei principală este să asigure ţării o monedă stabilă, credite din belşug, pentru cine poate să ia credite, cu dobânzi rezonabile.”

 

Sunt trei lucruri de remarcat la aceasta declaratie.

  • Stabilitatea preturilor nu a fost niciodata un obiectiv al bancii central real. Doar pe hartie. Nu era nevoie de aceasta declaratie pentru a intelege acest lucru. Trebuia doar sa ne uitam la cum a evoluat rata inflatiei in relatie cu tinta de inflatie si ne dadeam seama. Dar este bine sa stim pentru ca dupa cum spune guvernatorul “confuzia este primul pas..’
  • Banca centrala recunoaste, din nou, implicit ca tinteste stabilitatea monedei nationale. Adica tinteste cursul de schimb. Nu ne spune ce inseamna stabilitate dar ne-am obisnuit cu lipsa de transparenta. Bine ca stim ce tinteste pana la urma.
  • Guvernatorul recunoaste politica monetara prociclica – “credite din belsug” – dar mai recunoasste , implicit, si faptul ca lectiile oferite de Reinhart si Rogoff (ii folosim pe cei mai cunoscuti pe la noi sa nu producem confuzie) despre relatia credit –ciclul economic nu au ajuns la banca centrala.

 

Eu nu ma dau batut. Chiar daca la BNR exista confuzie in legatura cu obiectivul fundamental al politicii monetare. Este datoria mea sa clarific lucrurile pentru cei care iau decizii atat de importante pentru economie – conducerea BNR. Asadar sa citam din nou din lege ca sa nu mai existe confuzii : “Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”

 

Sper ca este clar acum domnule guvernator pentru ca asa cum foarte bine spuneti dumneavoastra “Confuzia este primul pas catre disolutia oricarui ordin de drept”

One thought on “Sunt de acord cu domnul guvernator

Leave a comment