In 2008 Romania a fost lovita agresiv de un soc negativ. Ca urmare PIB-ul nominal a scazut ceea ce se traduce prin caderea cererii agregate din economie. Dintr-o data toate firmele care aveau planuri de dezvoltare si investisera bani pentru a satisface o cerere agregata care crestea in termini reali cu 5% pe an s-au vazut in fata unei situatii in care cererea agregata a scazut si continua sa scada.
Pentru firmele din sectorul privat acest lucru inseamna in primul rand vanzari mai mici, venituri mai mici, iar cand costurile raman constante inseamna profitabiliate mai mica. Pentru unii, sectorul imobiliar de exemplu, cererea a scazut aprope de zero si acestia au fost nevoiti sa se declare falimentari.
Dar nu toate firmele din economie au dat faliment desi in 2009 economia s-a contractat cu peste 7% in termini reali. Cum s-au mentinut in viata? Prin reducerea costurilor. De exemplu: s-au vandut flotele de masini pentru distributie, s-au redus bugetele de pregatire a angajatilor, s-au oprit orice angajari, s-au taiat bonusurile, s-au redus salariile si chiar s-a trecut la concedieri masive. Pentru a supravietui sectorul privat a trebuit sa-si ajusteze costurile. Un lucru normal si firesc intr-o economie de piata.
Ce efect au aparut pentru stat de pe urma acestor ajustari? A crescut numarurl de cheltuieli sociale si bineinteles au scazut veniturile. Statul, ca si sectorul privat s-a aflat in fata unei situatii in care i-a scazut profitabilitatea si se apropia vertiginous de faliment. Varianetele? Aceleasi ca in sectorul privat: reducerea agresiva a cheltuielilor. Dar statul nu a facut acest lucru decat foarte tarziu. In prima faza statul s-a imprumutat de la FMI. CE , si BM pentru acoperirea deficitului de finantare in crestere si pentru a nu da faliment.
Din pacate aceasta solutie a pus o presiune, negativa, si mai mare pe sectorul privat. Pentru a putea plati aceasta datorie in viitor sectorul privat va trebui sa fie mai profitabil si cum cererea interna nu creste a fost nevoie de mai multe taieri de costuri. Din nou, sectorul privat s-a ajustat natural la noile conditii economice.
In 2010 statul roman a inteles ca trebuie sa taie din cheltuieli.Ca si in cazul sectorului privat trebuia taiat de peste tot, chiar si din salarii. Exista bineninteles varianta cu concediereile dar in conditii de recesiune nu insemna decat o crestere a deficitului bugetar de pe urma cresterii transferurilor sociale.
In conditiile in care sectorul privat s-a ajustat din 2008, prin taieri de salarii si concedieri, era o datorie morala a sectorului public sa-si reduca cheltuielile, chiar si cu personalul. Mai ales in conditiile in care media salariilor din sectorul public era mult mai mare decat in sectorul privat. Sau, mai ales dupa ce chiar dupa taierea salariilor din sectorul public salariile din adminsitratia publica au ramas mai mari decat cele din sectorul privat.
Cresterea salariilor din sectorul public in 2012 in cazul in care sectorul privat este inca la pamant este o masura care sfideaza drama prin care trece sectorul privat – economia reala. Mai mult, pentru a putea sustine aceasta crestere sectorul privat trebuie sa devina mai profitabil si in lipsa unei cereri mai mari o va face prin reducerea puterii de cumparare in sectorul privat: scaderea cererii agregate in continuare.
Am mai scris despre acest subiect aici, aici, aici,si aici.
Am avut acelasi punct de vedere si in Martie si acum.
Florin Citu 
Domnule Cîţu,
Am câteva comentarii, dacă îmi este permis. Deşi am observat că nu mi-aţi răspuns nici până acum la comentariile mele pe marginea etalonului aur şi a rezervei fracţionare, poate de această dată veţi avea timpul necesar pentru un răspuns.
Spuneţi dumneavoastră că “(…)pentru a satisface o cerere agregata care crestea in termini reali cu 5% pe an(…)”. Oare această creştere agregată nu poate fi pusă pe seama creşterii masei monetare? Deoarece M1 a crescut constant în perioada 2002-2007, iar M3 a crescut chiar mai mult (după cum sunt sigur că ştiţi deja). Această creştere a masei monetare cu siguranţă a dus la o creştere a cererii din partea celor care au intrat în posesia banilor nou creaţi. Dar această creştere a cererii a fost strict monetară. Iar atunci când banca centrală a început să ducă o politică puţin mai restrictivă, iar băncile comerciale au început să îşi restrângă creditul ca urmare a crizei de pe pieţele internaţionale, a scăzut şi aşa-zisa cerere agregată.
Dar acest concept de “cerere agregată” este unul gol, lipsit de sens. Pentru omul obişnuit nu contează dacă cererea agregată creşte sau scade. Pentru el contează doar anumite bunuri şi servicii, pe care el le doreşte în vederea satisfacerii dorinţelor proprii. La fel şi pentru un producător. Pe el nu îl interesează dacă scade sau creşte cererea agregată. Pentru el contează doar cererea pentru bunul (sau serviciul) pe care el îl produce. Dacă a avut un bun simţ antreprenorial şi a identificat ceea ce doresc consumatorii mai mult, atunci va avea succes. Dacă nu, atunci trebuie (neapărat, aş adăuga) să dea faliment, pentru a elibera resursele şi capitalul pentru acele sectoare de economie care produc ceea ce doresc consumatorii.
Apoi spuneţi că “Pentru unii, sectorul imobiliar de exemplu, cererea a scazut aprope de zero”. Dar afirmaţia nu este completă. Cererea a scăzut aproape de zero la ACEL nivel al preţurilor, care exista atunci. Cererea pentru locuinţe, aşa, în abstract, nu a scăzut, deoarece în continuare există oameni doritori să îşi cumpere o locuinţă. Cererea pentru bunuri economice este practiv infinită, deoarece nevoile oamenilor sunt infinite. Problema este ce preţ sunt dispuşi oamenii să plătească pentru satisfacerea nevoii respective. Dacă preţul locuinţelor ar scădea la 10 euro/mp, credeţi că cererea pentru locuinţe va fi în continuare aproape de zero?
“sectorul privat trebuie sa devina mai profitabil si in lipsa unei cereri mai mari o va face prin reducerea puterii de cumparare in sectorul privat: scaderea cererii agregate in continuare.” Profitabilitatea nu are nicio legătură cu cererea agregată. Profitabilitatea are legătură cu identificarea nevoilor consumatorilor şi satisfacererea acestor nevoi cât mai bine posibil. Cine nu e profitabil înseamnă că are o afacere într-un domeniu care nu este cerut de consumatori, iar scădererea cererii pentru acel sector ar trebui să ducă la falimentul firmelor din acel domeniu, pentru a putea creşte alte firme din domeniile mai intens dorite de consumatori.
Sunt perfect de acord că, în ceea ce priveşte sectorul public, ar trebui scăzute cheltuielile. Ar trebui să fie zero, dacă mă întrebaţi pe mine.
Cu stimă,
Muad_Dib
@Muad
Dupa cum ai vazut nu am prea fost activ pe blog in ultima perioada asa ca nu am avut cum sa-ti raspund. Oricum in mare parte ce vroaim sa spun despre rezerve fractionare a spus George Selgin pe freebanking.
Revenind la acest articol. “Oare această creştere agregată nu poate fi pusă pe seama creşterii masei monetare? ” Aici suntem in fata unei probleme de endogeneitate. Intodeauna o sa ne fie foarte greu sa identificam rolul politcii monetare atunci cand econoia este in mijlocul unei perioade de crestere sau scadere. De acea eu ma uit de obicei la socuri. Dupa cum am observat eu lucrurile in perioada aceea masa monetara crestea ca urmare a unei cereri crescute, sau mai bine zis ca urmare a unor asteptari de cresteri de venituri permanente. Atat persoanele fizice cat si companiile aveau impresia ori ca dintr-o data au devenit mai productivi si merita venituri si profituri mai mari ori ca procesul de convergenta este ireversibil si independent de deciziile lor. Aceasta imprersie falsa a fost oprita de socul monetar negativ, caderea masei monetare, din toamna anului 2008.
“Dar acest concept de “cerere agregată” este unul gol, lipsit de sens”. Normal , la nivel de individ sau companie acest concept nu este utilizabil. Dar politicile eocnomice nu se fac la nivel de individ sau companie. Este imposibil. De aici si argumentul pentru o interventie minima a statului in economie. totusi, conceptul de cerere agregata este util pentru a intelege efectele politcilor economice. Referitor la simtul antreprenorial de la noi, din pacate marea majoritate a firmelor lucreaza cu statul. Exista un interes foarte mare din partea economiei private din Romania de a mentine un stat supradimensionat pentru ca asta inseamna profituri pentru aceste corporatii.
Cererea pentru locuinte in general poate ca nu a scazut. Dar cererea reala, care poate sa fie finantata, a scazut. Cea mai buna aproximare este data de evolutia creditului.
“Profitabilitatea nu are nicio legătură cu cererea agregată.” din pacate aici trebuie sa fiu mai transant si sa spun clar ca nu este adevarat ce spui. In primul rand eu vorbesc la nivel macro. Dupa ce economia a suferit doua socuri negative, fiscal si monetar, a crescut somajul si au scazut vanzarile. MArja de profit a scazut in toate sectoarele din economie, unele ajungand pe pierdere. Imi este greu sa cred ca o afacere profitabila in 2008 nu mai este profitabila in 2009 daca nu a aparut ceva nou. Eram de acord cu opinia daca observam in economie unele sectoare care o duc bine si altele care o duc rau. Singurele sectoare care au avut ceva profituri au fost cele care depind de cererea din exterior.
Nu cred ca un stat cu cheltuieli zero poate sa existe. Si eu sunt un “dusman” al statului mare dar imi este teama ca eliminearea duce doar la un echilibru temporar si dupa o perioada de timp o forma sau alta de stat o sa apara. Dar intram in alta discutie. 🙂